Ieri, am fost în vizită la oraș. Nu la București, ci la Găești, un mic orășel de provincie, care este cel mai apropiat de LaStupina. Am fost să facem ceva cumpărături de materiale.
Când ne-am întors, ne-am trezit în mijlocul unui roi de albine care tocmai traversa strada. Am apucat să-i atrag atenția soției, care la rândul ei a apucat să intre puțin dreapta și să parcheze mașina, fix în mijlocul roiului, care intenționa să se așeze pe un monument al orașului.
Tot ce am avut de făcut a fost să scot repede din mașină o roiniță pe care o aveam pregătită pentru asemenea situații, să o deschid și voilà!
Albinele au ales-o imediat drept viitoarea lor casă.
Am făcut și un mic filmuleț cu telefonul.
Te rog să fii atent/ă la reacțiile trecătorilor:
Unii nepăsători trec cu telefoanele la ureche, ratând evenimentul zilei pentru micul orășel, alții în viteză, încercând să își ascundă fricile, iar alții plini de curiozitate.
Interacțiunile delicate dintre plante și polenizatori reprezintă un aspect crucial al evoluției sistemelor de reproducere ale plantelor.
Un studiu recent publicat de NewPhytologist.org care s-a desfășurat în Franța, în regiunea Paris, explorează schimbările semnificative în interacțiunile plantă-polenizator.
Studiul s-a concentrat pe panseluța de câmp (Viola arvensis). Cred că la noi planta este numită „trei frați pătați”
Cercetarea dezvăluie o evoluție remarcabilă a unui „sindrom de selfing” la această specie, asociată cu modificări ale mediului înconjurător și declinul polenizatorilor.
Echipa de cercetători a folosit ”metoda reînvierii ecologice”(nu sunt foarte sigur că așa se numește metoda, nu sunt vorbitor de engleză, scuze dacă greșesc) pentru a compara strămoșii și descendenții contemporani ai patru populații naturale de panseluță de câmp.
Această abordare a implicat analiza genetică a populației, măsurători fenotipice și teste comportamentale realizate într-un experiment de grădină.
Datele colectate au oferit o privire detaliată asupra evoluției sistemelor de reproducere ale plantelor într-un mediu cu polenizatori în declin.
Analiza genetică a populației a relevat o creștere semnificativă, de 27%, a ratelor de auto-polenizare în mediul natural. Trăsăturile evolutive au inclus corole mai mici și mai puțin vizibile, producție redusă de nectar și o atracție diminuată pentru bondari(polenizatorii utilizați în cadrul studiului).
Aceste schimbări convergente ale trăsăturilor au fost documentate în cele patru populații studiate.
Studiul a adus în atenție evoluția rapidă a unui „sindrom de selfing” în cele patru populații de panseluță de câmp. Acest fenomen a fost corelat cu slăbirea interacțiunilor cu polenizatorii în ultimele trei decenii.
Această adaptare rapidă la auto-polenizare poate amplifica declinul polenizatorilor, creând o buclă de feedback eco-evoluționară.
Rezultatele acestui studiu oferă dovezi convingătoare privind evoluția rapidă a sistemelor de reproducere ale plantelor în fața schimbărilor de mediu.
”Sindromul de selfing”, documentat în cazul panseluței de câmp, reprezintă o adaptare semnificativă la declinul polenizatorilor, generând preocupări asupra stabilității ecosistemelor naturale. Cercetarea subliniază, daca mai era nevoie, importanța monitorizării și conservării polenizatorilor pentru a susține diversitatea biologică și sănătatea ecosistemelor.
Încă din toamna anului trecut, prin PatrulaAlbinelor.ro, monitorizăm o familie de albine, care s-a stabilit la Km. 0 al Bucureștiului, într-un loc propice, pe clădirea Universității.
Nu am să dau foarte multe amănunte, nu vreau să intre în programul de exterminareal ecosistemului din București, mascat cu atâta abilitatea sub forma grijii față de cetățean, de autoritățile orașului.
Se întâmplă de multe ori ca albinele să reziste nevăzute în București, vreme de mulți ani, până când un ”cetățean de bine” să le observe și să transmită cu disperare o solicitare de înlăturare a lor.
Mascată desigur, sub o intenție bună și o subtilă amenințare în același timp: ”Știți, nu aș vrea că cineva să le găsească acolo și să le facă vreun rău…”
În cazul de față, albinele ne-au fost semnalate inițial de o echipă a PRO TV, care le descoperiseră în timp ce trăgeau câteva cadre. Era toamna destul de târziu și orice încercare de falsă salvare ar fi însemnat de fapt distrugerea familiei.
Așa că le-am introdus în programul nostru de monitorizare(Da, avem un asemenea program)
În plus, aveau toate șansele de supraviețuire, cu excepția cantității de hrană necesară trecerii peste iarnă, pe care un roi nu reușește să și-o asigure în primul an.
Acum, cuibul lor s-a repopulat cu un roi sănătos care are toate șansele să treacă iarnă. Iar noi. PatrulaAlbinelor.ro am hotărât că este mai bine să ținem albinele, în continuare, sub observație în ideea de a monitoriza o posibilă supraviețuire a lor, unei ierni Bucureștene.
Oricum, cel mai bun lucru care le se poate întâmplă, este să părăsească Bucureștiul și să ajungă, dincolo de orice argument ipocrit, să crească șeptelul unei stupine dint-ro zonă rurală plină de pesticide.
Trebuie să reținem un lucru:
Bucureștiul are nevoie de polenizatori, la fel că orice alt loc din țara asta și cândva, va trebui să trecem peste psihoza creată de apariția fiecărui roi de albine.
Trebuie să ne obișnuim cu existența lor și să încercăm metode de coabitare și nu să apelăm la diverse metode de exterminare, cum spuneam, mai mult sau mai puțin ipocrite.
Problema este că albinele respective, cele de la universitate, încep să ne fie semnalate din ce în ce mai des și cu siguranță vestea va ajunge și la urechile celor care de-abia așteaptă să facă un spectacol grotesc din ”salvarea lor”
Va închipuiți ce spectacol fantastic ar ieși? Să ”salvezi” de pe zidurile Universității aceste albine. Utilizând desigur o mașină de pompieri(care presupun că necesită un buget urias, doar să fie scoasă din garaj)
Ce mai contează că de fapt, albinele nu au nevoie să fie salvate? Ele nu au nevoie decât să fie lăsate în pace, acolo unde și-au stabilit ele locul din care în fiecare dimineață își iau zborul pentru a ne ajută să trăim.
Pentru a-și aduce contribuția la fenomenul de polenizare indispensabil vieții pe pământ…
Am scris la repezeală aceasta postare, căreia acum i-a venit momentul, acum a apărut „muza”, dar cu siguranță voi mai reveni pe subiect.
Ieri, am fost toată ziua pe drumuri, negăsind timp disponibil pentru o postare legată de Ziua Mondială a Albinei.
Timp disponibil pe care de altfel îl găsim din ce în ce mai greu, pentru social media, pentru că suntem nevoiți să alegem între fapte și postări.
Și nu știu cum se face că de fiecare dată alegem faptele.
Dar scriu acum, chiar dacă la o zi după marea sărbătoare a albinei, pentru că doresc să va împărtășesc o curiozitate, care, desigur are legătura cu albinele:
În 2019, pe 24 mai, la 4 zile după sărbătoare eram sunat de la IKEA Băneasa pentru a salva un roi de albine care se așezase în partea frontală a magazinului și crea puțină panică în zona în care este expus mobilierul de grădina.
Am deplasat PatrulaAlbinelor la fața locului și am găsit asta, după care am purces la rezolvarea situației:
Anul acesta, cu 4 zile înainte de marea sărbătoare, din nou la IKEA Băneasa s-a așezat un alt roi, de data aceasta în spatele magazinului, în curtea pe unde primesc marfa.
La final asa aratauIn timpul lucrului
Roi pe care, ca și în cazul primului de acum 4 ani, l-am inclus în patrimoniul stupinei comunitare de pe clădirea de birouri care aparține Grupului de Inițiativa Civică Cișmigiu(stupina, nu clădirea, GIC urile nu sunt atât de bogate)
Între timp, în acești 4 ani care s-au scurs între cele două salvări de albine, s-au mai întâmplat și alte lucruri frumoase în parteneriat cu IKEA România.
Mai precis IKEA România, printr-o colaborare cu Asociația Pentru Protecția Albinelor și Polenizatorilor Sălbatici ar fi trebuit să finanțeze o stupină urbană comunitară, în mijlocul unei grădini dedicate polenizatorilor care să fie utilizată în scop educațional, pentru schimbarea percepției locuitorilor din București, în privința albinelor.
Ar fi fost prima stupină de acest gen din România, de fapt nu am cunoștință să existe ceva asemănător nici în Europa(dacă știți voi, dați-mi și mie de veste)
Locul cel mai potrivit pentru acest lucru a fost identificat în parcarea din spate a IKEA Pallady. Din mai multe motive, pe care nu le mai enumăr aici, părea locul ideal.
Toate bune și frumoase, după câteva luni de alergat după soluții, agitație și nesomn am reușit să punem pe masa IKEA un buget.
Dar… între timp am avut de-a face cu o pandemie și Excelența Sa Covid-19 a sosit pe nepregătite de pe meleagurile chinezești și ne-a dat toate planurile peste cap…
Așa că planurile s-au schimbat…
Dar oricum ideea a continuat, cu modificările și întârzierile de rigoare iar la începutul anului 2022, pe 21 martie, am susținut primul atelier în Grădina Biodiversității din IKEA Pallady, dintr-o serie de 19 ateliere apicole(inițial 18) cu intenția de împrietenire a bucureștenilor cu albinele.
Am dus la bun sfârșit cu un grad de excelență ridicat, toate atelierele respective, dovedit prin feedbackul primit și a prezenței unora dintre participanți la mai multe ateliere, chiar și a recomandărilor primite, lucru pentru care le suntem recunoscători.
Asta chiar dacă a trebuit să mai facem față și unui uragan în context personal, chiar înainte de începerea atelierelor.
Acum scriind acest articol, sunt izbit frontal de apariția cifrei 4, de atât de multe ori. 4 zile după data de 20 mai, acum 4 ani și 4 zile înainte de 20 mai în anul acesta.
Nu știu cum să interpretez această prezență a cifrei 4, de aceea rămân în căutarea unui expert în numerologie, care să îmi descifreze asta.
Pot fi chiar și 4 experți, n-ar fi nici o supărare 🙂
Și nici măcar o surpriză, după cum ușor vă puteți da seama!
Unul din rarele momente în care Simona s-a lasat expusă în online, a coincis cu ziua în care Hanka Visualsa ne-a făcut acest scurt filmuleț de promovare.
Micul Apicultor pentru Școala Altfel
Găzduiți de spatiul din Str. Gazelei 44, al The Legacy Bucharest, cu ocazia unuia din târgurile pentru comunitate, de anul trecut – din 2022 adică, Anca s-a infiltrat nevăzută și pe nesimțite printre noi și invitați reușind să surprindă realitatea, așa cum este ea.
Noi și invitații noștri, cu zâmbete așa cum se întâmplă de fiecare dată.
Deși atelierul MiculApicultor este un atelier experiențial, creat inițial pentru perioada din Săptămâna Altfel/Școala Altfel, din școlile și grădinițele din sistemul public sau privat, am spart barierele și am ajuns și în asemenea spatii primitoare.
Pentru că toata lumea trebuie să cunoască lumea albinelor și a polenizatorilor, și beneficiile pe care acestea ni le aduc.
Și cum altfel am putea face asta cel mai bine, decât la discuții prietenești și pline de voie bună?
Scriu acest articol pentru că vreau să te invit la un eveniment special, o întâlnire comunitară, care are loc în această săptămână, în București, în Parcul Natural Văcărești. În beneficiul albinelor, atât al celor melifere cât și a celor solitare, la începutul anului acesta am demarat un proiect “SuperFain”, despre care acum am vrea sa îți vorbim.
În parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești, care administrează parcul, am amenajat o grădină specială, dedicată albinelor și polenizatorilor sălbatici de pe teritoriul parcului și din jurul acestuia. Grădina este de fapt o pajiște, pe locul unei foste zone degradate a parcului, unde am însămânțat plante iubite de albine.
La doi pași de pajiștea cu plante melifere am găzduit și o parte din familiile de albine salvate de Patrula Albinelor din București, din zone apropiate parcului. Le-am amplasat într-un loc potrivit lor, deocamdată cu acces restrâns, închis publicului, până în momentul în care vom reuși să creștem acceptanța locuitorilor din București la prezenta albinelor. Pentru că, deși de o importanță covârșitoare pentru orice ecosistem sănătos, prezența albinelor în oraș încă este privită cu reținere sau frică, de o parte din oameni.
Despre aceste lucruri aș vrea să îți povestesc, alături de colega mea în ale albinăritului, Nicoleta Marin de la Parcul Natural Văcărești și de Bogdan Mihalache, peisagistul echipei.
Evenimentul are loc pe data de 13 septembrie de la ora 18.00 iar intrarea este liberă. Te rog doar să anunți participarea printr-un scurt mesaj la contact@LaStupina.ro sau un comentariu la această postare.
Fotografiile și imaginile video vor fi folosite de
Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) si de APPAPS.ORG pentru a își promova
activitățile educative, acestea urmând să fie publicate pe rețelele de
socializare.
Prezența dvs. reprezintă acceptul pentru a fi filmat
și/sau fotografiat (atât dvs. cât și copilul/copiii) precum și pentru
utilizarea materialelor în scopul mai sus menționat.
Orice material foto/video publicat în care apăreți
poate fi șters/modificat printr-o solicitare scrisă.
Copiii sunt copii si toți se bucură la fel, indiferent de ce am crede noi adulții.
Aseară mă uitam pe PRO TV,
chiar dacă nu mai sunt de multă vreme un un mare fan al televizorului.
E o emisiune vineri seară, Românii Au Talent, cred că știți despre ce-i vorba, nu insist.
Uitându-mă așa… cu un ochi… am prins tocmai când cânta un grup de copii
cu dizabilități. Nu am prins foarte mult din ce au făcut ei pe scenă însă
important este că am prins finalul.
Și finalul m-a făcut să lăcrimez, Văzând cum se bucurau copiii aceia minunați,
de aprecierea publicului. Și lacrimile mele nu erau lacrimi de milă, ci pur și
simplu lăcrimăm de bucurie împreună cu ei.
Apoi nu a mai trecut mult și a apărut pe scenă o fetiță, care într-un număr de dans fabulos, m-a ținut cu ochii pironiți în televizor. Las deoparte frumusețea dansului, a expresivității sale deosebite, însă pur și simplu nu am înțeles cum putea să plutească de-a dreptul în aer, de parcă ar fi fost o filmare cu încetinitorul. Atunci am înțeles la ce se referă expresia ”plutești pe ritmurile dansului”
Și finalul ei m-a făcut să lăcrimez. Bucuria aia imensă, la primirea ”butonului
de aur” și sinceritatea specifică unui copil din cuvintele ”Visam, da.. dar nu
credeam că o să se întâmple”
Nu știu cum fac cei de la
PRO TV de reușesc să producă atâta emoție, dar până la urmă asta e jobul lor…
Aseară au fost magicieni cu adevărat.
Eu ce vreau să zic… Copiii sunt aceeași. Și că ochii mei au lăcrimat la
fel, și pentru copiii ai căror ochi se bucurau fără să vadă și pentru micuța
Ema care s-a ales cu un buton de aur.
Și am vrut să scriu asta, într-un anumit context, pentru că tot aman de
câteva zile.
Vreau să va spun că aveți și voi ocazia să va convingeți de miracolul copiilor care sunt pur și simplu copii, indiferent de abilitățile sau dizabilitățile lor.
Mergeți pe 09 și 10 martie în foaierul circului Metropolitan unde veți primi energia a, poate sute de copii care se vor bucura împreună. Copii de toate felurile, vârstele, și talentele, pur și simplu copii.
Ne veți întâlni și pe noi acolo, pentru că vom aduce din nou albinele în mijlocul copiilor.
Mergem cu atelierul „Micul Apicultor” pentru că albinele încep de-acum deplasările prin care transmit semnalul, cu ajutorul nostru, că de la copii avem mari speranțe. Speranțe că vor reuși să regleze defecțiunile unei lumi pe care le-o lăsăm așa cum este azi.
Și copiii se vor bucura să le vadă în aceeași măsură în care și ele vor transmite bucuria că iată, vine în sfârșit primăvară.
De-ar veni odată primăvara peste toată omenirea să ne putem trezi la o altă viață…
(Acum, înainte să scriu, am căutat pe net și am văzut spectacolul copiilor. Miraculos!)
Ție ce impresie ți-a lăsat emisiune de aseară? Te-ai uitat? (Stai liniștit, nu trebuie să-mi spui c-ai lăcrimat, dacă te rușinezi…)
Cum comunica plantele cu insectele? Mai tineti minte cand va plimbati prin padure si ii ascultati zgomotele? Daca nu, poate ar trebui sa lasati departe stresul zilnic si sa mai faceti o plimbare prin padure 😊 Stiti cum ne plimbam si cat ne incarca sa ascultam padurea, chiar daca stiintific ea nu “poate emite sunete”?
Ei bine, se pare ca acest lucru ar putea sa se schimbe putin…
Conform theatlantic.com, doi cercetatori, Lilach Hadany si Yossi Yovel de la Universitatea din Tel Aviv, au facut niste experimente cu rezultate foarte curioase. Ei au aratat ca unele plante pot auzi sunetele polenizatorilor si ar reactiona prin indulcirea rapida a nectarului.
In alte
experimente, au aratat ca sunt plante care pot si emite sunete, pe o alta
frecventa decat cea perceptibila de oameni, dar care pot fi auzite totusi de la
distanta.
Pornind de
la studiile celor doi cercetatori, se pare ca lumea stiintifica este mai
predispusa sa creada ca plantele pot auzi, decat sa creada si varianta ca
plantele sa poata emite sunete.
Da, mie imi pare tare credibil ca o planta sa isi dozeze resursele in a produce nectar si sa le amplifice atunci cand “aude” polenizatorii si sa il indulceasca mai tare. Astfel poate Evita degradarea nectarului de microbe sau consumare lui de insecte nepolenizatoare.
Zgomotul unei albine in zbor este semnalul perfect.
La fel si cu
eliberarea polenului, care este mai abundent atunci cand planta simte vibratiile
pe frecventa potrivita a unui polenizator salbatic sau al unei albine. Florile
plantelor au un rol corespunzator urechilor, vibratiile fiind receptate prin
petale.
Aceste
sunete informative, ar putea fi oare generate intentionat de plante? Ar putea
exista o comunicare intre plante si prin intermediul sunetelor.
Parca pare
mai credibil acum ca unele plante se dezvolta mai bine intr-un spatiu unde se
aude muzica. Sau acele povesti cu cele 2 plante, care se dezvolta diferit in
aceleasi conditii, diferenta fiind ca uneia i se vorbeste/transmite pe un
anumit ton, cu iubire si alteia cu ura.
Așa că dacă esti preocupat în mod real de ce se întamplă cu pădurile noastre, salvează bradul de Crăciun oferindu-i viață și după sărbători. Dacă nu ai posibilitatea replantării lui, te poți alătura proiectului nostru.
Vrem să salvăm și să replantăm un număr de 15 brazi la ghiveci care iși vor găsi locul în grădina de LaStupina. Din păcate nu putem găzdui mai mulți, deși ne-am dori. Bradul tău poate continua astfel să trăiască.
Poate că nu ii vom putea oferi locul ideal, versantul unui munte unde sa fie scăldat de razele soarelui însă îi putem oferi în schimb un loc în stupina noastră. Va viețui langă o mulțime de alti copaci și plante melifere și medicinale, lângă albinele noastre.
Pentru fiecare brad adoptat, pentru a-ți răsplăti efortul, iți vom oferi următoarele:
Un voucher în valoare de 30 lei prin care vei putea beneficia de produse apicole din stupina noastră(miere, polen, propolis, ceara,…)
Vei putea planta bradul împreună cu noi și copilul tău, în primăvară când va fi mutat din ghiveci direct în pământ.
Bradul va purta numele pe care dorești, dacă dorești să ii oferi un nume. Vei primi periodic imagini cu evoluția bradului tău.
Vei putea face o vizită gratuită la stupina noastră, în fiecare an, împreună cu copilul(copiii) tău pentru a vedea cum crește bradul tău și a vă bucura împreună de decizia pe care ați luat-o acum.
