În primăvara 2018, primul polen m-a surprins într-o zi de duminică.
Azi, fiind liber de sarcini, copiii la party și soția însoțitoare de copii petrecăreți, întărâtat și de vremea foarte frumoasă de afară, mi-am luat libertatea să dau o fugă la stupină. Am plecat cu gând de relaxare, „dau o fugă, văd ce mai e p-acolo și mă-ntorc”
Ajuns la stupina, am rămas foarte surprins să văd cât de mult polen cărau în disperare albinele, disperare care le-a ținut până seara. M-am mirat de abundență pentru că alun nu știam să fie foarte mult prin zonă( clar, trebuie să ai fac o recunoaștere) și arinul negru nu mă așteptăm să fie înflorit foarte mult.
Am pus niste polen pentru hrănire în exterior, mai mult să văd dacă sunt interesate de el. Au fost. Am mai zăbovit puțin prin stupina, am ridicat câteva capace să văd dacă au început să consume mierea din pungi, m-am mai învârtit cu una-altă. Am plecat până la urmă la o plimbare prin pădurea din apropiere, foarte curios să văd dacă de la arinul negru aduc polen. Pe unde m-am plimbat eu nu era înflorit.
Estimez că ar mai avea nevoie de 1-2 zile de căldură până să fie vizitați de albine, dar cel mai probabil sunt arbori izolați, pe care nu i-am văzut eu, care au înflorit.
S-a făcut destul de târziu și nu am apucat să merg mai departe să verific și niște locuri pe care le știam cu puțin alun. Poate cu altă ocazie…
Am făcut câteva poze și vreo 2 filmulețe, m-am învârtit, și cu plimbarea prin pădure a trecut ziua și a venit vremea să plec spre casă.
După un mic ocol pe la albinele de la Kultivă, azi am ajuns, conform planificării pe care o făcusem, la albinele de la Mereni. Scopul, bineînteles, prima intervenție de primăvară, verificarea stării familiilor si hrănirea de stimulare cu miere la pungă.
Starea familiilor este in general bună, însă am fost trist să constat ca am pierdut multe familii, cel mai probabil datorita deranjului creat de păsări. La una din familii am găsit regina moartă deși mai erau albine pentru aproximativ o rama și jumătate. Se spune că, în cazul colapsului unei familii, albinele protejează regina pană la ultima, aceasta pierind doar la final. Se spune. De data asta nu a fost așa și am pus asta tot pe seama găinilor care scurmă pe lângă stupi. Probabil ca deranjate din exterior albinele s-au agitat într-atât încât au omorât regina
Asta e, mergem mai departe și ne îngrijim ca celor ramase sa le fie bine…
Nici aici nu am constatat ca albinele să aducă polen, deși m-am jucat puțin urmărind o albină care se chinuia să culeagă ceva polen de pe câteva flori de alun. Probabil în câteva zile vom avea polen, dar asta ține de vreme.
Am pus pungile cu miere, de data asta doar miere cristalizată fără polen, pentru că spre deosebire de Pătroaia, unde unde am pus si pastă de polen, aici anticipez că va fi polen din belșug. M-am jucat totuși puțin cu albinele aplicând, pe spetezele ramelor, un amestec de polen cu miere cât să constat pofta lor uriașa și să fac câteva poze plus un filmuleț.
Azi aveam programată deplasarea la stupina de la Mereni și pentru că azi fetele cuminți primesc mierțișoare, albinele de la Kultivă au avut primele parte de o mică surpriză. Nu le mai vizitasem din toamnă și, deși se află pe mâini bune de când Mihai și-a asumat proprietatea și îngrijirea lor, nu m-a lăsat inima să nu fac un mic ocol să le fac un cadou.
S-a întâmplat ca azi, a doua zi de lucru cu albinele din această primăvară, după ce ieri am hrănit albinele de LaStupină, să fie zi de sărbătoare în care noi bărbații ne gândim cu drag și recunoștință la toate ființele minunate din viață noastră. Pe lângă mama, soție, surori, fiice, prietene… și albinele, ” fetele noastre ” așa cum probabil 90% din apicultori vorbesc despre ele se bucură de atenția noastră . Asta că tot s-a întâmplat să fie o zi superbă de 8 martie. Am trecut în grabă, preocupat să am vreme de lucrat la Mereni dar am poposit mai mult decât îmi propusesem inițial. Poate și datorită energiei locului care deși acum e în repaus, așteptând să înceapă cu adevărat primăvară și în grădini, te lasă să ghicești forfota oamenilor veseli, dornici să grădinărească imediat ce vremea va permite reluarea activității. Îmi place foarte tare conceptul acesta, poate și de asta merg cu drag acolo și sper că din acest an să am și eu o mică bucățică de teren pe care să îl pot lucra, cultivandu-l cu plante melifere și medicinale, spre beneficiul albinelor.
M-am oprit așadar la albinele de la Kultiva pe care le-am găsit bine sănătoase și dornice de comunicare. Mi-au transmis prin zumzetul lor că sunt bucuroase de venirea primăverii și s-au bucurat foarte mult de cadoul pe care l-au primit. O pungă de miere a poposit pe spetezele ramelor și sarbatoritele zilei de azi au purces la degustare, imediat ce au primit câteva mici orificii de acces.
M-am ajutat la asta de un mic mărăcine de măceș, neavând la îndemână instrumentul special. Știm doar că natură ne oferă tot timpul ceea avem nevoie.
Am constatat că pe lângă sumzetul lor fericit și aspectul tânăr și fără semne de epuizare, albinele de la Kultiva au iernat excelent, ajutate și de hrană îndestulătoare și de calitate de peste iarnă . La final le-am îndemnat să între în stup, pe urdinișul pe care îl blocaseră probabil nemulțumite de ceva.
Nu m-am abținut să fac și câteva poze, găsind chiar și un ghiocel rătăcit printre straturile care așteaptă să fie pregătite si sa gazduiasa plantele din acest an.
A venit primăvara și pe meleagurile noastre și mai important de atât, a venit primăvara în stupină. De data asta primăvara calendaristică pare că se suprapune cu ceea ce natura ne-a obișnuit să ne ofere ca semne ale venirii sale.
Profitând de faptul că temperaturile sunt destul de ridicate, prielnice zborului albinelor și că albinele au început să iasă zdravăn la zbor, am început și noi activitatea de primăvară. Așa că azi am purces către stupină, nerăbdător să vad albinele și, de ce nu, să primesc câteva înțepături. Deocamdată nu avem multe de făcut, singura activitate întreprinsă a fost verificarea sumară de primăvară a stării coloniilor de albine și aplicarea unei prime hrăniri cu miere sau cu polen și miere.
Conform planului, la prima din stupine am pus, pe lângă turta de miere cristalizată, și o turta de miere cu polen – fiind într-o zonă cu oferta de polen timpurie mult mai mică. La cealaltă vatră, aflată într-o zonă cu păduri pline de flori de primăvară plus alun și corn, am ales să pun albinelor doar miere, anticipând că în 2-3 zile va începe să intre polenul din natură și un surplus de polen acum nu ar mai fi util. Am păstrat bunul obicei și am pregătit albinelor miere cristalizată și polen în amestec cu miere de la rezervă .
Dacă în anii trecuți puneam hrană mai devreme, pe la jumătate de februarie, de data asta cea de azi a fost prima intervenție . După ce puneam prima pungă cu miere, pe la sfârșit de februarie-început de martie , puneam și o turtă energo-proteică – miere cu polen. Ca o noutate în acest an , nemaifiind vreme să ofer separat cele două turte, am experimentat o turtă comună . Practic, în aceeași pungă am pus întâi o mică porție de miere cu polen și puțin propolis pudră, apoi am completat cu până la cca. 2 kg de miere cristalizată .
Tot ca o noutate, pungile au fost, de data asta, vidate. Odată aplicate, pungile urmează a fi consumate începând cu amestecul de polen și miere și apoi vor ajunge la mierea cristalizată . După ce am așezat pungile cu miere pe rame, le-am înțepat în câteva locuri pentru a ușura roaderea pungii și accesul rapid al albinelor, la miere din interior. Rămâne să urmăresc dacă am anticipat corect și voi rămâne la această metodă de administrare pentru turtă de miere și turtă de polen.
Familiile de albine arată excelent, bine hrănite, vizibil sănătoase și energice ceea ce nu mă miră mai deloc având în vedere că această iarnă a fost ca și inexistentă și albinele nu au întâmpinat perioade dificile datorate iernii. Deși vremea a fost destul de frumoasă și puteam interveni rapid în cuib, nu am verificat decât 2 familii, prin sondaj, unde am constatat că totul e în regulă, ponta fiind bine pornită , existând puiet în toate stadiile pe suprafețe nu foarte mari.
M-am mobilizat bine și până seara am reușit să termin cu toți stupii ceea ce m-a bucurat pentru că a doua zi trebuie sa merg și la cea de-a doua stupină.
Știți cum încep acele întâlniri ale alcoolicilor anonimi? Încerc și eu să va povestesc, într-un stil asemănător, cum de s-a întâmplat să devin apicultor pasionat.
Sunt Marian Stoica, și sunt apicultor pasionat!
Am descoperit apicultura în anul de grație 2010 și de atunci nu mai reușesc să mă vindec.
Contextul
Prin 2009, având un copil de 3 anișori am început să ne punem problema creșterii sale cât mai sănătoase și creșterea unui copil pe unul din bulevardele cele mai agitate, aglomerate și poluate ale Bucureștiului nu era o varianta prea potrivită.
Având, în județul Dâmbovița, o gospodărie a bunicilor soției care stătea de vreo 10 ani în paragină am hotărât în toamna lui 2009 să înființăm acolo o mică livada. Probabil datorită faptului că toată copilăria am poftit la o cireașa, un măr, o vișină, o piersică, o pară, etc, etc, pe care să le culeg fără a sări vreun gard străin, mi-am stins această suferință plantând atunci toate soiurile de pomi fructiferi pe care i-am găsit. O livada amalgam în care copii mei vor găși ce fructe vor dori. O livada care va crește împreună cu ei și de care sperăm să se bucure la un moment dat și copiii lor.
În vara primului an de grădinar am descoperit speriat o familie de albine care se pripasise, cine știe de pe unde, într-un spațiu dintre o ușa zidită și un zid de cărămidă.
Frica și instinctul ucigaș.
Îngrozit de albinele care îmi puteau „musca” pe al meu copil m-am trezit la un moment dat cu un spray de muște în mâna hotărât să le extermin. Și atunci, pivind dute-vino-ul micilor insecte de la gaura care aveam să aflu mai târziu că se numește „urdiniș”, am întârziat o clipă și mi-am pus întrebarea „dar de ce să le omor, nu s-ar putea face totuși ceva?”
Secunda de umanitate
Mi-am dat seama ceva mai târziu că atunci, cu sprayul ăla de otravă în mâna, am trăit fracțiunea de secundă care mi-a schimbat viața pentru totdeauna.
Punându-mi întrebarea respectivă și căutând răspunsul, am apelat „ca orice om” la google. Și mi-am petrecut timpul în tovărășia google-ului până pe la 5 dimineața pentru că am dat de o lume care m-a fascinat și m-a cucerit fără speranță de vindecare. Lumea apicolă.
Documentarea și decizia
Prima familie de albine era stabilită, așa cum am spus, în spațiul dintre ușa și un zid exterior de cărămidă. După prima fază de documentare rapidă, hotărât deja să încercăm să le păstrăm, am cumpărat cele de trebuință și am purces la scoaterea lor din locul respectiv pentru a le adăposti într-un stup sistematic.
Am rețineri în a vă descrie cum eram echipat, pentru că nu prea iubesc situațiile în care se râde de mine. O fac totuși de dragul adevărului… Îmbrăcat cu un combinezon apicol, cu masca de rigoare, câteva perechi de haine pe dedesubt, cu mănuși și izolat foarte bine cu folie strech, știți din aia folosită la ambalarea paleților, arătăm probabil că Bruce Willis în Armagedon.
Înainte de asta tot ascultam prin interior zumzăitul albinelor dincolo de ușă, de unde de-abia se auzea un mic zgomot.
Spaima și fascinația
În momentul în care am deschis ușa, cele 7 limbi ale fagurelui construit de albine s-a rupt, despărțind cuibul, o parte lipită de ușă iar o altă parte lipită de zidărie. Și atunci am trăit o spaimă profundă.
(foto: Prima mea familie de albine. arhivă personală)
Nu vă povestesc despre nebunia care s-a creat, sute de albine repezindu-se la mine cu acele lor pentru a-și apăra cuibul și despre paralizia care m-a cuprins, nemai fiind capabil să mă mișc, așteptându-mi sfârșitul doborât de sutele de ace. Spaima inițială a dispărut pe măsură ce costumația de cosmonaut își dovedea eficientă și ușor ușor a dispărut definitiv, făcând loc curiozitățiii și unei stări aparte în timp ce le urmăream. Convins acum că am scăpat cu viață, am început să le urmăresc și am stat o vreme holbandu-mă că vițelul la poartă nouă, până când a mea soție a început să dea semne de îngrijorare de afară și să mă strige. M-am desmeticit, am închis ușa la loc și m-am retras afară să stabilesc ce am de făcut mai departe
Vina și vindecarea
Am reușit atunci să mut familia din acel loc într-un stup sistematic, pornind astfel într-o călătorie personală fascinantă.
(foto: Prima mea familie de albine, mutată în stup. arhivă personală)
(foto: Prima mea familie de albine, mutată în stup. arhivă personală)
Primul meu pas în apicultură a avut însă costuri emoționale uriașe pentru că în acest proces de mutare a albinelor, din neștiință și o pregătire pe care nu o aveam am omorât foarte multe albine, care au rămas în interiorul încăperii. Chiar dacă familia a supraviețuit și ulterior au procreat alte familii din cea inițială, albinele omorâte în cele câteva zile mi-au creat o vină uriașă de care m-am vindecat, sper, foarte greu.
Responsabilitatea
Acum, apicultorul care sunt azi, am reușit să îmi vindec această rană, înțelegând că vină nu mă va ajuta și că în locul acestei vinovații trebuie să pun responsabilitate. Ceea ce și încerc să fac în fiecare zi pe care mi-o petrec alături de abine sau implicat în proiecte legate de ele. Parte a acestei responsabilități este și timpul pe care mi-l petrec alături de oameni mari și mici, încercând să le insuflu dragostea și grijă față de albine.
Prezentare apicolă
De asta spun atunci când mă descriu, că nu sunt altceva decât un apicultor pasionat și responsabil.
Scriu acest articol, în semn de bune venit pe blogul pe care îl dedicăm poveștii noastre apicole.
Voi scrie, atât cât timpul îmi va permite, în paralel cu blogul vechi, despre activitatea apicolă pe care o desfășurăm în stupinile noastre sau despre subiecte conexe.
Poate voi mai reveni cu modificări în acest prim articol, deocamdată este doar o incercare de a mă obișnui cu tema și a-mi „face mâna” în această activitate „scriitoricească” 🙂
