Ieri, am fost în vizită la oraș. Nu la București, ci la Găești, un mic orășel de provincie, care este cel mai apropiat de LaStupina. Am fost să facem ceva cumpărături de materiale.
Când ne-am întors, ne-am trezit în mijlocul unui roi de albine care tocmai traversa strada. Am apucat să-i atrag atenția soției, care la rândul ei a apucat să intre puțin dreapta și să parcheze mașina, fix în mijlocul roiului, care intenționa să se așeze pe un monument al orașului.
Tot ce am avut de făcut a fost să scot repede din mașină o roiniță pe care o aveam pregătită pentru asemenea situații, să o deschid și voilà!
Albinele au ales-o imediat drept viitoarea lor casă.
Am făcut și un mic filmuleț cu telefonul.
Te rog să fii atent/ă la reacțiile trecătorilor:
Unii nepăsători trec cu telefoanele la ureche, ratând evenimentul zilei pentru micul orășel, alții în viteză, încercând să își ascundă fricile, iar alții plini de curiozitate.
Pentru contact va rog sa lasati un comentariu la acest articol. Nu il vom publica, dar ne va ajuta sa intram in contact
Scoala Altfel 2018 – Programul „Micul Apicultor”, începe luni 26 martie 2018, cu o prima vizită la una din școlile din sectorul 6 din București, în cadrul programului „Școala Altfel”. Continuăm apoi prezentările și distracția până când vom ajunge la toți copiii care vor să cunoască minunile din viața albinelor.
Copii au ocazia să descopere pe viu albinele, privind de la câțiva centimetri distanță, 100% în siguranță, prin pereții unui stup special în întregime transparent. Vor fi fascinați să descopere de aproape cum arată albina lucrătoare, cum arată regina stupului și cum își cresc albinele puii, cum își depozitează hrana și cum își duc viața lor scurtă dar fabuloasă în interiorul stupului.
Copii vor descoperi uneltele de care apicultorul se folosește în apicultură, vor avea ocazia să le mânuiască, vor putea îmbrăca un costum de apicultor pe mărimea lor cu care vor putea face o poză pentru a păstra nu doar în amintire acest eveniment.
Copiii vor afla cum arată si vor pipăi o ramă de ceară în care albinele depozitează mierea și polenul pe care cu atâta trudă le făuresc și ni le oferă pentru a ne păstra sănătoși și viguroși. Vor afla cum culeg mierea, cum culeg polenul și cum produc toate celelalte minuni ale stupului.
Deasemenea, vor afla și vor duce vestea și către cei de acasă, cum putem ajuta și noi albinele, printre altele plantând de câte ori și acolo unde avem ocazia, cât putem de multe plante melifere care să le ajute și să conștientizăm că ajutându-le pe ele ne ajutăm pe noi.
Spre final, stăpâniți cu greu 🙂 vor da năvală la degustarea produselor albinelor pentru ca apoi să descoperim că timpul a fost prea scurt si ca nici măcar dulcea si delicioasa miere nu ii va face sa uite asta.
Poate doar faptul că gustul unei mieri 100% naturale e greu de uitat și că la final vor primi un mic cadou care să le amintească de cele petrecute ii va face să se despartă mai ușor de albinele din fața lor.
Melancolic voi fi și eu la despărțire, pentru că de fiecare dată sunt impresionat de potențialul fabulos al copiilor și de cât de mult ar putea face aceștia pentru umanitate dacă ar avea șansa să crească în mediul potrivit și dacă statul s-ar implica în a-i sprijini pe părinți să le ofere o educație de calitate.
Eu ma bucur însa la gandul că din sutele de copii, în curând poate mii, pe care i-am privit ascultând fascinați, mulți dintre ei își vor aminti cândva de trăirile pe care le-au avut privind și ascultând la omul imbrâcat în alb dintr-o oarecare zi de școală.
Unul singur să îl descopăr mai târziu printre albine și voi ști câ am reușit!